7 motive pentru care nu suntem la Euro 2020. Livingul plin de oaspeți, noi fugiți de acasă

7 motive pentru care nu suntem la Euro 2020. Livingul plin de oaspeți, noi fugiți de acasă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Trăim un moment istoric, dar și rușinos în același timp. România a primit dreptul de organizare a patru meciuri din cadrul Campionatului European de fotbal pe Arena Naţională din Capitală. Ciudat sau nu, nu suntem prezenți la domiciliu.

E ca și cum am celebra aniversarea unui eveniment fericit (căsătorie, împlinirea unei vârste, botez), dar acasă la noi, în sufragerie, ar fi doar musafirii, nașii, nepoții, mâncarea, sticla de vin ori de whisky și cel mai bun vecin. Noi, domnul și doamna, am fi plecați în provincie.

Scena e, în același timp, și penibilă,  și dureroasă, și amuzantă – însă sintetizează managementul fotbalului românesc din ultimele decenii.

EDITORIAL DANIEL NAZARE | 7 motive pentru care nu suntem la Euro 2020. Livingul plin de oaspeți, noi fugiți de acasă

Am ajuns aici din nenumărate motive. Care țin numai de noi. Nu de alții.

1. N-am investit, nu ne-am gândit la centrele de copii și juniori, iar acum culegem „roadele”. Începem să mișcăm de câțiva ani, dar nu pentru că există o strategie ci pentru că Viitorul lui Hagi a demonstrat că se poate

2. Strategia alegerii selecționerului a dat greș în mandatul Răzvan Burleanu: neamțul Daum, românii Contra și Rădoi. Toate variante necâștigătoare

3. Scăderea nivelului campionatului intern de la sezon la altul. Tot mai puțini jucători care să fie eligibili pentru lotul de seniori. Tot mai puține echipe în România, tot mai puțini fotbaliști

4. Dacă alte țări, precum Turcia și Olanda, au sacrificat anumite campanii de calificare pentru construcția unei echipe solide, noi am vrut să obținem totul de la fiecare ediție de preliminarii, indiferent că era Liga Națiunilor, Euro sau Mondial.

Ce fac Mircea Sandu și Răzvan Burleanu?

5. Banii veniți din calificările precednte s-au dus în prime pentru membrii Comitetului Executiv, conduși ori de Mircea Sandu ori de Răzvan Burleanu. E vorba de milioane de euro în campaniile trecute. Dacă adăugăm banii din Dosarul Transferurilor, sume care n-au ajuns la cluburi ci la anumite persoane, ne dăm seama de ce sjuntem unde suntem

6. Nivelul de profesionalizare al antrenorilor a crescut, dar nu se respectă nicio regulă. De 17 ani FRF eliberează licențe Pro, dar nu crează nicio obligativitate

7. Invazia de străini din campionatul intern, 4 din 10 fotbaliști din acest sezon proveneau din alte țări. Mult! Nimeni nu a luat atitudine. La handbal e chiar mai rău!

Partea bună e că am scăpat de știrea cu împărțirea banilor de la UEFA pentru calificarea la tuneul final. Și de justificările lui Răzvan Burleanu, președintele FRF, că trebuie să ajutăm oamenii care se ocupă de propășirea fotbalului românesc pe cele mai înalte culmi. Acum ar merita o amendă, dar nu are cine să le-o aplice.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este doar un număr…”
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este…
Maghiarii au pus pe jar toată Transilvania. Este scandal total în politică: Este o creatură hidoasă
Maghiarii au pus pe jar toată Transilvania. Este scandal total în politică: Este o creatură hidoasă
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×